Vreau...

Vreau...vreau sa fie al meu sa-l pot atinge…sa nu tremur cand il vad sa tremur pentru ca e cu mine.Nu mi-a mai ramas nici o speranta …parca le-ai ars pe toate.De ce totul trebuie sa fie asa?Oare asa e mai bine?Dar pentru mine totul parea perfect,visele mele erau perfecte,nu mai vreau nici un vis,visele sunt triste si dor atunci cand ma trezesc.Toate visele au explodat in interiorul meu.Iar am ajuns sa cad in acele grave sentimente dar foarte diferite(mult mai puternice).In mintea mea de copil prost am crezut ca voi fi exceptia de la regulile tale,credeam ca o sa fiu acel copil care o sa fie fericit cu...tine.Ce greu se leaga ceva intre 2 persoane si ce usor se spulbera niste vise.Oare de ce credeam ca ne putem complete unul pe celalalt?Chiar am exagerat mi-am facut prea multe sperante si chiar sunt constienta ca nu o sa “rasari”pe strada mea never.De ce ma atasaz asa repede de el..?Oare de ce nu pot fi indiferent,sa fiu in cealalta extrema?Cu tine n-ar merge:sunt destul de matura sa-mi dau seama ce vrei si destul de copila sa ma prefac ca nu-mi dau seama…tu vrei :scurt si la obiect nu maimutareli nu ai nevoie de copilariile unora…dar unele lucruri in viata te maturizeaza mai mult decat crezi….